În mașina ta de spălat se adună tot felul de reziduuri, cum ar fi detergent, balsam, murdărie și calcar. Dacă nu le îndepărtezi la timp, acestea pot duce la apariția mucegaiului, bacteriilor și mirosurilor neplăcute. Mai mult, calcarul poate afecta piesele interne, iar asta înseamnă reparații costisitoare sau chiar nevoia de a schimba mașina mai devreme decât te-ai fi așteptat.
Acest articol îți arată cum cureți mașina de spălat pentru a evita asemenea neplăceri, o operațiune pe care o poți face o dată pe lună în timp ce faci curățenie în baie sau bucătărie. Cu toate că este ceva mai amplu decât curățarea fierului de călcat, nu e nimic de speriat și nu ai nevoie de ajutor profesional.
Cuprins
Cum cureți mașina de spălat?
Cum cureți mașina de spălat
Timp total: 2 ore
1. Deconectează mașina de spălat
Înainte de a începe, asigură-te că mașina de spălat este oprită și deconectată de curentul electric. De asemenea, închide robinetul de la care se alimentează cu apă.
2. Curăță tava pentru detergent
Primul pas este să scoți tava pentru detergent și să o speli separat. De obicei se umple de resturi de detergent și balsam ce pot deveni un teren propice pentru mucegai. Clătește-o bine cu apă caldă și freacă cu o periuță și puțin oțet sau bicarbonat. Nu uita să cureți și locul unde stă tava în mașină.
3. Curăță garnitura ușii
Garnitura ușii este un loc în care murdăria și apa se acumulează și unde mucegaiul își poate face de cap. Deschide ușa și verifică bine între pliurile garniturii. Dacă vezi murdărie sau mucegai, freacă zona cu o lavetă înmuiată în soluție de oțet și lasă să acționeze câteva minute. Clătește bine după aceea. Ca să previi apariția mucegaiului, lasă mereu ușa mașinii puțin deschisă după ce termini de spălat ca să se usuce bine.
4. Curăță tamburul
Pentru tambur, ai două opțiuni: poți folosi un program de curățare automată (dacă mașina ta are această opțiune) sau poți face curățarea manuală. Pentru varianta manuală, toarnă o jumătate de litru de oțet alb direct în tambur și adaugă și o cană de bicarbonat de sodiu. Pornește mașina pe un ciclu de spălare cu apă fierbinte, fără rufe înăuntru. Oțetul și bicarbonatul vor îndepărta calcarul și vor neutraliza mirosurile.
5. Curăță filtrul de scame
Filtrul de scame (filtrul de pompare) este adesea neglijat dar poate fi cauza unor mirosuri neplăcute și chiar a unor defecțiuni. Pregătește un recipient sau o lavetă pentru a prinde apa care va curge din filtrul când îl vei deschide. Localizează-l —se găsește de obicei în partea de jos a mașinii—, trage capacul și scoate-l cu grijă. Curăță-l bine sub jet de apă și îndepărtează orice fel de scame, monede sau alte obiecte care ar putea să-l blocheze. Dacă filtrul e foarte murdar, poți să-l lași la înmuiat în apă cu oțet înainte de a-l clăti.
6. Curăță furtunurile de alimentare și evacuare
Furtunul de alimentare și cel de evacuare pot acumula și ele depuneri de calcar și murdărie. Dacă observi că apa nu se scurge cum trebuie sau că mașina face zgomote ciudate, ar fi bine să le verifici și să le cureți. Deșurubează-le cu grijă; poate e nevoie să folosești o cheie, dar nu forța. Dacă observi murdărie, calcar sau resturi, pune capetele furtunurilor la înmuiat timp de 10-15 minute într-o găleată cu apă caldă și oțet alb. Folosește o periuță de dinți sau o perie mică interiorul capetelor. Apoi clătește furtunurile și reatașează-le.
7. Curăță exteriorul mașinii de spălat
Încheie operațiunea prin a șterge exteriorul mașinii cu o lavetă umedă, acordând atenție specială panoului de control pentru a îndepărta praful și murdăria.
Cost estimat: 5 RON
Materiale consumabile:
- 1 l oțet alb
- 200-250 g bicarbonat de sodiu
- 1-2 l apă
Unelte:
- 2-3 lavete
- Un burete
- O periuță de dinți veche (sau o perie mică)
- Mănuși de protecție
Sfaturi pentru întreținerea mașinii de spălat
După ce-ai aflat cum cureți mașina de spălat corect, iată câteva sfaturi simple de întreținere pe termen lung:
- O dată pe lună, rulează un ciclu de spălare fără rufe, la temperatura maximă, folosind oțet alb. Ajută la curățarea tamburului și îndepărtarea depunerilor de detergent și calcar.
- Folosește detergent în cantitatea recomandată; prea mult duce la acumularea de reziduuri.
- Detergentul pudră se poate acumula în țevi sub formă de „bulgări”, mai ales dacă mașina nu este utilizată frecvent sau dacă apa este dură. E mai bine să treci la detergent lichid în acest caz.
- Dacă ai apă dură, adaugă un anticalcar în timpul spălării pentru a preveni acumularea de calcar în tambur și în furtunuri, protejând astfel componentele interne ale mașinii.
- Spală hainele la temperaturi mai ridicate din când în când pentru a elimina bacteriile și mucegaiul.
- Supraîncărcarea mașinii poate duce la spălări ineficiente și pune presiune suplimentară pe motor și tambur.
- Lasă ușa și tava pentru detergent deschise după fiecare spălare pentru a permite uscarea completă și a preveni mucegaiul. Altfel, hainele tale vor căpăta miros.
- Curățarea furtunurilor ar trebui făcută cel puțin o dată pe an sau mai des dacă locuiești într-o zonă cu apă dură ce favorizează acumularea de calcar.
- Interiorul tamburului și garnitura ușii ar trebui curățate lunar pentru a preveni mirosurile și mucegaiul.
- Tava pentru detergent și filtrul de scame trebuie verificate și curățate lunar sau mai des dacă există acumulări de reziduuri.
- Garniturile de cauciuc se pot uza sau deteriora în timp. Dacă observi fisuri sau semne de uzură, înlocuiește-le pentru a preveni scurgerile de apă și formarea mucegaiului.
Mai multe informații despre curățarea mașinii de spălat
De ce hainele miros urât după ce le scot din mașina de spălat?
Hainele capătă miros urât din cauza acumulării de mucegai și bacterii din mașina de spălat, reziduurilor de detergent, spălării frecvente la temperaturi scăzute care nu elimină complet microbii sau ventilației inadecvate a tamburului după spălare. E important să înveți cum cureți mașina de spălat pentru a preveni mirosurile neplăcute. În plus, e bine să speli rufele la o temperatură ridicată din când în când.
Cum cureți mașina de spălat rufe cu bicarbonat și oțet?
Pentru a curăța mașina de spălat rufe cu bicarbonat de sodiu și oțet, adaugă 100-150 de grame de bicarbonat de sodiu direct în tamburul gol și toarnă 500 ml de oțet alb în compartimentul pentru detergent. Rulează un ciclu de spălare lung la temperatură ridicată (cel puțin 60°C). Această combinație ajută la eliminarea depunerilor de calcar, mucegai și la neutralizarea mirosurilor neplăcute.
Care-i cea mai bună soluție de curățare pentru mașina de spălat rufe?
Dacă n-ai încredere în soluții naturale ca oțet cu bicarbonat de sodiu, poți folosi pastilele sau lichidele special formulate pentru a dizolva reziduurile de detergent, calcar și mucegai. Cum cureți mașina de spălat cu aceste soluții se bazează pe același principiu prezentat mai sus: introduci pastila sau lichidul în tambur și pornești un ciclu de spălare la temperatură înaltă.