Turiști străini profund impresionați de România

James și Kristina sunt doi tineri care au decis să viziteze cât mai multe țări într-o furgonetă modificată manual pentru a se adapta nevoilor acestora.

În vara anului trecut (August 2019), aceștia s-au aventurat până în apropierea României, însă, aflați în vecinătatea acesteia, nu se puteau decide cum ar putea-o ocoli. Decizia de a nu străbate România s-ar fi datorat apropiaților care i-ar fi sfătuit să evite această țară, pe motiv că nu e sigură, că vor fi jefuiți și că organele autorității vor încerca să profite de ei.

James și Kristina plănuiau să ajungă în Ucraina, de unde ar fi luat un feribot până în Turcia. Cu toate astea, un concurs de împrejurări (printre care și rătăcirea actelor mașinii) a făcut ca inevitabilul să se producă, iar aceștia au fost nevoiți să străbată România.

Surpriza le-a fost cu atât mai mare cu cât au descoperit că România i-a întâmpinat cu ospitalitatea specifică! În locul tâlharilor și polițiștilor corupți la care se așteptau, cei doi au fost surprinși de oameni care îi salutau când treceau cu mașina pe lângă ei, stilul de viață simplu al locuitorilor, precum și de animalele ce se plimbau nestingherite.

James și Kristina au luat parte și la o petrecere cu tematică de Halloween ce ar fi avut loc în incinta Castelului lui Dracula.


Autovehiculul în care aceștia se deplasează este un Renault Traffic din 2007, acesta fiind afectuos numit Victor. Cuplul de temerari este însoțit și de prietenul lor patruped Luna în toate aventurile planificate.

James și Kristina au un canal pe YouTube intitulat Victor’s Vanventures, dar și o pagină de Instagram (@victorsvanventures), ambele făcând trimitere către companionul care-i poartă peste tot, autovehiculul lor. Până în momentul actual, cei doi au vizitat 17 țări din Europa și Asia, înregistrând peste 32,000 KM parcurși.

Conform canalului lor de YouTube, cei doi au plecat din Regatul Unit și au vizitat Franța, Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia, Latvia, Lituania, Polonia, Slovacia și nu în cele din urmă, România.

Lasă un comentariu